De ce educația de azi nu te face OM?

Cu siguranță sunt multe motive pentru care educația contemporană ratează cel mai important scop al său. OM înseamnă o ființă cu integritate și bine integrată în sisteme supraindividuale, o persoană binevoitoare, cu multă putere soft.

Integritatea se construiește pe o armonie ridicată a ființei, ceea ce presupune o abordare specifică, în care gândirea, afectele, voința se completează și lucrează împreună. OMUL are gândiri de tip sistemic (prezentată în A cincea disciplină – Peter Senge) și integrativ (Mintea opozabilă – Roger Martin), nu una liniară cum este cea dobândită astăzi în școală. Tributară academismului, educația de azi ae grijă să aservească omul culturii, nu cultura omului, de aceea fuge de gândirea sistemică.

OMUL recunoaște în emoții și sentimente răspunsuri ale ființei ca întreg, condiționate de maturitatea abordării. Din ele și din contextele în care apar, omul se poate vedea pe sine așa cum este și își poate ameliora abordarea și atitudinile. Ele sunt energiile care ne pun în mișcare și nu le putem neglija fără a pierde chiar bucuria de a fi și a face. Școala ne ține departe de ele, nu conștientizează importanța lor, și cu atât mai puțin ajută copilul să devină OM.

Școala de azi învată copiii să reproducă faptele adulților, modul lor de a gândi și de a face lucrurile. Voința lor este astfel paralizată în imitație în loc să fie pusă în starea de hotărâre, cum este așezat OMUL. Elevul, studentul pot cel mult alege opționalul, dar și tematica acestora este stabilită dinainte. Din actori pe scena propriei vieți sunt obligați astfel să devină spectatori ai acesteia, obligați să se conformeze nelimitat cerințelor. Întrebarea firească, născută în ei din dezvoltarea lăuntrică, vehicolul dezvoltării și al proactivității, este omorâtă cu ajutorul disciplinei și al disciplinelor.

În ceea ce privește interconectarea cu semenii, școala acceptă în sfârșit, măcar la nivel formal, că este importantă. Dar prin ceea ce face instituind reguli precise, programe, drumuri de parcurs identice pentru toți, suspiciune, evaluări ale cunoștințelor, favorizează hormonul individualismului – testosteronul și inhibă hormonul încrederii și al integrării – oxitocina (Molecula morală – Paul Zak). Profesorii nu știu să creeze decât sisteme formale, rigide, nu unele vii, în care să te bucuri.

Școala se laudă și că este socio-constructivistă. Poate îi place această teoria, a dezvoltării dinăuntră a omului, cu ajutorul semenilor, dar, în ceea ce privește punerea ei în practică, ar trebui declarată repetentă. Cercetătorii din domeniul autodeterminării (Self-Determination Theory) ne spun că omul practic nu se dezvoltă dacă nu sunt satisfăcute cele trei nevoi fundamentale ale lui: de autonomie, competență și de interconectare. Interconectarea este o parte foarte importantă din modul de a fi al mamiferelor, dar școala opune copiii unii altora (concursuri, premii, meritocrație în baza unor anumitor tipuri de inteligență), în loc să îi interconecteze. Autonomia, autodeterminarea elevului, sunt cuvinte străine de ea. Competența este prost înțeleasă, competent este considerat cel care respectă reguli și metode de lucru, chiar dacă acestea au consecințe negative pe termen mediu sau lung. De pe nivelul cultural cinci (nivele conform cărții Tribal leadership) competența este o participare de calitate într-un sistem, detașată de cultura lui, pe deplin responsabilă.

Pe fiecare nivel cultural sunt create acele sisteme care promovează cultura din care sau născut. OMUL, care respectă și apreciază viața, este doar pe nivelu cinci, iar educația nu a trecut încă pe nivelul patru. Dar aceste ultime nivele sunt apropiate prin respectul acordat semenilor. Pe nivelul patru omul respectă pe cei din grupul lui, iar pe nivelul cinci respectă pe toți oamenii, apreciind de fapt măreția OMULUI. O educație care să nu fie aservită altor scopuri este singura care ar putea ajuta omulețul mic să devină OM.

Pentru a așeza astăzi educația pe temelia respectului autentic față de OM este necesar un efort uriaș, care nu cred că poate fi susținut prin finanțarea de la buget. Probabil că singura șansă de a o aduce la sentimente mai bune și mai curate pentru om sunt resursele ce pot fi mobilizate cu fondurile europene. Să sperăm că gestionarii acestora vor înțelege și ei nevoia de a îndrepta educația spre a oferi beneficiarilor nu diplome ci putere adevărată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *