Intențiile rușilor și educația

Am trimis la ziarul Unirea un articol, Intențiile rușilor. În el am plecat de la deosebirea de abordare, semnalată deja în cartea Competența, între cele două poziționări față de Dumnezeu: cu sau ca Dumnezeu. Importanța semnalării diferenței este esențială pentru educație, deoarece urmare a acestora construim două culturi cu totul diferite – cea partenerială (cu Dumnezeu), respectiv cea dominatoare – când omul caută să își improprieze independent de El, atribute ale divinității așa cum se văd ele din Vechiul Testament.

Redau articolul deoarece se vede mai bine consecința unei abordări pe un exemplu clar, al unei culturi care acum ține prima pagină a presei și face valuri în lume. O nouă educație nu poate fi decât una partenerială, cea dominatoare ne arătă roade de care nu ne bucurăm, indiferent dacă privim spre Occident sau spre Orient.

Intențiile rușilor

 

Evenimentele desfășurate în ultima săptămână ne arată încă odată cât de ușor dezvăluie Dumnezeu intențiile oamenilor, atunci când dorește asta. Este suficient un complex de împrejurări care să dea peste cap o planificare pentru ca omul (Rogozin) să se enerveze și să-și arate mai bine fața și intențiile lui, chiar dacă e doctor în filosofie.

Era firesc ca vice-prim-ministrul  Rusiei, țară care se socotește o mare putere, să se enerveze când îl faci prizonier, lăsându-l să intre undeva, apoi închizându-l acolo. Reacția lui la nervi a fost să dezvăluie ce intenții ascunse au, paradigma gândirii în care trăiesc conducătorii Rusiei. Poziția adoptată de ei este evident una de forță, lipsită de respect la adresa altora.

Putin are în ființa lui imprimată o educație în care scopul scuză mijloacele, iar Rogozin l-a trădat. Pentru un fost ofițer de informații aservirea și ascultarea de sistem este una dincolo de orice discuție, în fața căreia o viață, ori mai multe, chiar foarte multe vieți de om, nu reprezintă mare lucru. Ajuns conducător cere aceeași ascultare oarbă, necondiționată, „supușilor ” săi.

O astfel de abordare nu este însă una în paradigma „cu Dumnezeu” ci una în paradigma „ca Dumnezeu”. Adică mare stăpân, cu mare putere, care poate impune oamenilor, ba chiar și țărilor voința lui. Degeaba pozează în apărător al valorilor ortodoxiei și de iubitor a lui Dumnezeu, faptele lui ne arată că iubește mult bogăția și puterea lumească și nu se dă înapoi de la a face crime pentru a o extinde.

De 2000 de ani, prin Hristos, Dumnezeu ne arată însă că Lui nu îi place conducerea, ci slujirea, că locul lui preferat nu e cel din fruntea oamenilor ci din inima lor. Dacă unii concetățenii a lui Putin (majoritatea?) îl cred un cavaler nevinovat, în alb, a lui Dumnezeu și refuză să vadă că este pătat cu sânge, că iubește forța și își adună bogății în această lume, înseamnă că nu au o credință adevărată, care judecă cinstit omul.

Sunt înșelați probabil de faptul că aparent se luptă cu lucrurile ce ne vin din occident, care despart omul de Dumnezeu, cum ar fi libertatea prost înțeleasă (iubirea de avere, depravarea, homosexualitate etc). Dar crima este un păcat mult mai mare. Sângele celor nevinovați, atrași prin manipulare în conflicte de putere, strigă mai tare către Dumnezeu decât păcatele care doar atentează la integritatea omului.

Una este să omori, și alta este să ispitești. Te-ai declarat un mult mai bun ascultător de diavol când omori omul decât atunci când încerci să îl corupi, pentru că moartea omului este ținta lui, corupția e doar un mijloc.

Da, în occident puterea răului de a corupe este mare, dar nu așa de mare încât să se dedea pe față la crimă. Tot o încercare de a fi ca Dumnezeu este și acolo, unora le este suficient să fie liberi – și ce grozavi se cred, și cât de ușor sunt de păcălit, am văzut cu Eurovizionul. Au primit „înalta misiune” de a lupta pentru libertate sexuală și au câștigat „o mare bătălie”. Păcălitorii vor să fie bogați, puternici, de aceea preferă să exploateze fără milă, într-un consumism în care omul ajunge să se devoreze pe sine și întreaga planetă. Ca să-l aducă aici, ca să îi poată lua înțelepciunea, ei trebuie să îi ia omului demnitatea. Și reușesc asta scoțându-l dintr-o bună relație cu izvorul ei și al respectului desăvârșit – Dumnezeu, Hristos.

De cealaltă parte, manipulatorii ruși proiectează pe ecrane aceste slăbiciuni ale civilizației occidentale, dar în spatele ecranului se dedau la lucruri mult mai grave, trimițând la moarte oameni naivi și asuprind alte neamuri. Nu se pot pretinde frații nimănui, în temei biblic, câtă vreme râvnesc la lucruri care nu sunt a lor, deși au destule de la Dumnezeu ca să poată trăi în pace. Se cred creștini dar biserica lor doarme, a fost păcălită, nu ia atitudine împotriva crimei.

Omul și țara nu sunt ca pietrele, ele sunt în mișcare, în devenire, căci sunt vii. Occidentul și rușii se mișcă încă în același plan al omului corupt, a cărui vis nu este de a fi cu Dumnezeu ci ca și El, doar că își doresc uneori atribute diferite, pentru a căror satisfacere ajung în conflict.

Noi suntem prinși la mijloc, dar vrem să fim, să rămânem cu Dumnezeu. De aceea dorim să fim uniți, vrem pace și nu ne interesează să fim stăpâni peste alții. Suntem primitori, chiar dacă oaspeții ajung uneori la epurări etnice și să creadă că locuința în care au fost primiți le aparține de drept. Nouă dreptate ne-a făcut mai mult Dumnezeu decât am reușit să ne facem singuri, fiind destul de mici și situați între imperii mult mai puternice. Ne iau de milenii bogățiile dar încă nu ne-au luat sufletul. Pentru sufletul nostru bun. înțelept am rămas și prin el avem șansa de a rămâne. Și vom dăinui cu siguranță câtă vreme nu îl vom lăsa pradă ispitelor, renunțând la unitate, demnitate și bună voire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *