Micul Print vine in ajutorul educației

În proiectul „Performanțe crescute pentru elevii din învățământul preuniversitar!” a fost realizat site-ul postat la adresa www.miculprint.eu pentru a veni în sprijinul celor care au doresc să își amelioreze pregătirea în domeniul de competențe matematice și comunicare în limba română.
Site-ul este accesibil gratuit oricărui elev interesat.

Repere pentru o educație sănătoasă III. Bazele schimbării

Partea a III-a reperelor pentru o nouă educație, sănătoasă.
Dacă în prima parte am văzut pe scurt DE CE avem nevoie de schimbare, în partea a II- CUM ar trebui să realizăm schimbarea, în această parte a III-a vom vedea CE schimbări importante se impun.

Repere pentru o educație sănătoasă – II. Secretele inspirației

Partea a II a filmului Repere pentru o educație sănătoasă – SECRETELE INSPIRAȚIEI – ne arată cum și în ce direcție ar trebui să inspire profesorii pe copii. Inspirația este singura cale prin care noi putem interacționa cu sufletul lor spre a-i ajuta să facă schimbările necesare evoluției personale.
Educația a răspuns la intrebarea CE? Acrezut că a descoperit competența când s-a ocupat de întrebarea CUM?
Dar competență înseamnă lucru împreună cu alții și răspunsuri bune la întrebarea DE CE? – adică responsabilitate și sens.
Oamenii fac mai ales ceea ce doresc să facă. Același lucru este valabil și pentru elevi. Pentru a-i inspira să se schimbe trebuie ca profesorii să fie înainte de toate mari inspiratori.
Secretele inspirațiiei sunt prezentate în partea a doua ca răspuns la întrebarea CUM schimbăm lucrurile?

Repere pentru o educație sănătoasă – I. Competență și culturi

Primul filmulet despre educatia sanatoasa promovata de neweducation este online. În el sunt prezentate două culturi majore și implicațiile lor asupra înțelegerii competenței. Exemplele sunt luate din Colț Alb, unde Mark Twain descrie foarte bine cele două raportări.

Prima carte care prezintă ce înseamnă cultura partenerială poate fi consulată și online, http://www.neweducation.ro/competenta.

Competență și cultură

Scopul educației este acum, în cele mai multe țări, dezvoltarea competențelor. Competența a devenit scop al educației odată cu creșterea interesului pentru beneficiarul ei, elevul sau studentul, care trebuie să iasă din instituțiile de învățământ cât mai bine pregătit pentru viață și o activitate socială utilă. Dar scopul educației, modul în care ea este organizată, inclusiv înțelegerea competenței, sunt strâns legate de cultura pe care societatea o are.

 Riane Eisler prezintă în lucrările sale ca foarte răspândite două tipuri de culturi, cultura dominatoare și cultura partenerială. În cultura dominatoare predomină controlul, organizarea ierarhică, violența, forța – ca mijloace de reglare a relațiilor, autoritatea exterioară, dominația bărbaților, etc. Având la bază dominarea, ea a condus în istoria umanității la imperialism, războaie, la abuzurile asupra omului din societate, care se crede îndreptățită să dispună prin decidenții ei chiar de viața persoanelor care o alcătuiesc. Cultura partenerială este una democratică, bazată pe puterea relațiilor de colaborare, respect față de diversitate, care admite egalitatea sexelor, ea nu se impune peste voința persoanei și cu atât mai puțin nu o condamnă în baza credințelor sale. Îi respectă demnitatea și drepturile, iar societatea bazată pe această cultură ameliorează și elimină dreptul instituțiilor de a dispune asupra persoanelor.

Pentru cultura dominatoare omul este un mijloc prin care patronul ori cel care deține puterea își atinge propriile interese sau pe cele ale unor grupuri din care face parte. În cultura partenerială unicitatea fiecăreia este recunoscută, iar omul este privit ca și scop în sine. El nu poate fi aservit prin forță intereselor altora, acceptabile sunt considerate doar interacțiunile, relațiile care îi respectă demnitatea și drepturile. Între aceste două extreme se situează politicile sociale ale grupurilor din întreaga lume. Este astfel mult mai probabil ca în unele triburi să întâlnim o cultură mult mai democratică decât cea pe care o pretind unele țări, cu deosebire acelea care au dezvoltat o putere și un arsenal militar înspăimântător. Oricine realizează că în spatele înarmării nu poate sta decât convingerea că lucrurile se reglează prin forță, pentru ea alternativele dialogului, a ponderii egale a opiniilor, a soluțiilor descoperite în comun nu există, cel care e mai puternic decide.

Deși subiectul pare destul de îndepărtat de competență, are legătură cu aceasta. Abilitățile, capacitățile pe care fiecare cultură le cere sunt diferite. În cultura dominatoare cei care dețin puterea educă și dezvoltă mijloacele prin care ei își mențin pozițiile și controlul. Dezvoltarea persoanei nu poate urmări creșterea autonomiei, a inițiativei personale, a relațiilor de colaborare, ameliorarea interacțiunilor deoarece acestea ar distruge organizarea bazată pe supunere, dependență și control. Astfel educația trebuie să se mărginească la a transmite cunoștințe și la cum trebuie făcute bine și eficient anumite lucruri pentru a crește profesionalizarea. Impune sarcini individuale din ce în ce mai grele, astfel ca activitățile legate de dezvoltarea relațiilor să aibă cât mai puțin loc. De această orientare nu a scăpat nici mediul academic, foarte bine structurat ierarhic, care a devenit un complice destul de bun și de fidel al celor de la putere în a promova această abordare dominatoare. Practic, deși afirmă că dezvoltă competențe, cultura dominatoare nu poate nici măcar să înțeleagă corect semnificația acestui termen. Potrivit etimologiei și a rădăcinii comune cu apetența, competența este o exigență și un indicator al activității membrilor unui grup realizate în vederea satisfacerii nevoilor comune. Ea desemnează de fapt calitatea participării, iar această participare are o dublă determinare, atât din partea persoanei cât și a grupului. Ambele pot interveni în ameliorarea ei. În temeiul acestei libertăți oferite, participanții la grup sunt deopotrivă responsabili de activitatea realizată și de rezultatele obținute. Pentru un membru care are de îndeplinit sarcini prescrise în mod precis, aproape mecanic, nu se mai poate pune problema competenței ci numai a abilității, capacității acestuia de a realiza anumite sarcini. Putem vorbi de competență numai în cazul în care membrii grupului au dreptul și libertatea de a decide cum acționează. Numai pe acest temei poate exista o răspundere a lor, o evaluare a participării acestora la obținerea rezultatelor, altfel pentru rezultate răspund numai împreună cu cei care au decis cum să se acționeze.

În cultura dominatoare responsabilitatea participanților este limitată la îndeplinirea cu strictețe a sarcinilor, potrivit unei proceduri stabilită de conducerea acestuia. Chiar dacă unul din membrii vede că nu este bună procedura, el nu poate decide schimbarea ei fără a intra în conflict cu decidenții. În această situație coparticiparea se reduce la o bună executare de către fiecare membru a sarcinilor sale, echipa funcționează dacă fiecare face ce îi este încredințat de către conducători. Deoarece nu se pune problema negocierii, abaterii de la ceea ce este stabilit decât printr-un proces ierarhic dificil, nu se poate vorbi despre o activitate reală și eficientă în echipă. Nerealizarea rezultatelor se poate datora atât procedurii asupra căruia o persoană implicată nu poate decide, dar și nerespectării acesteia ori lipsei de implicare. În acest fel orice sarcină are doi autori între care se poate pasa la nesfârșit responsabilitatea lipsei de rezultat.

În cultura partenerială fiecare alege mijlocul dorit, ceea ce contează este doar obținerea rezultatelor într-o manieră care nu conduce la efecte negative imediate ori pe termen lung nici în grup, nici în mediul în care se află grupul. Cooperarea, bazată pe încredere și respect reciproc, este principala formă în care rezultatele comune se ameliorează continuu. Abia acum se poate vorbi de participare deplină la grup, întrucât este implicată și responsabilitatea reală față de acesta.

Într-o abordare care analizează întrebările ce stau la baza performanței, pornind de la observațiile lui Simon Sinek (o scurtă introducere se poate vedea pe ted.com), am putea spune că în cadrul culturii dominatoare competența este la nivelul întrebării cum, pe lanțul „Ce, Cum, De ce?”. Aici întrebarea „De ce?” nu poate fi pusă decât de sus în jos, de la șef la subordonat, pentru a cere explicații, altfel ar contesta ierarhia, ar lua la întrebări decidenții. În educație, trecerea de la cunoștințe la competențe este echivalentă cu trecerea de la întrebarea „Ce?” la „Cum?” și aici se încheie evoluția a ceea ce se numește competență în acest tip de cultură.

Dar oamenii cu rezultate notabile pornesc de la întrebarea „De ce?”. Aceasta este de fapt și întrebarea pe care printr-o evoluție firească o pun copiii când încep să facă ordine în imaginea lor despre lume și oameni. În cultura partenerială, unde are loc și o împărtășire a experienței, întrebarea „De ce?” este elementul clarificator omniprezent. Identificarea unei soluții la o problemă și propunerea unei abordări diferite de către membrii unui grup trebuie însoțită de explicații, justificări pentru a fi acceptată. Ea nu are rolul de a trage la răspundere ci pe acela de a face un pas mai departe spre rădăcina și soluționarea problemelor. Evoluția culturii de grup se bazează pe această întrebare, ea are rolul de a trece pe toți cei interesați pe o treaptă superioară a înțelegerii.

Din punctul de vedere al nivelurilor culturale propuse de Daniel Logan, vedem că o cultură partenerială se instalează abia de la nivelul patru. Abia de aici oamenii se simt bine lucrând și evoluând împreună, și, pe nivelul cinci, ajung la împlinire și la convingerea că viața este minunată. Ceea ce trebuie remarcat aici, în plus față de ceea ce se observă din filmul de prezentare de pe site-ul ted.com este faptul că omul participă simultan la mai multe grupuri, și că participarea lui poate fi conștientă de nivelul cultural al fiecăruia. Remarcabil este faptul că cultura unui grup, fiind în evoluție determinată de participanții la el, nu se ridică mai presus de aceștia dar nu poate fi nici mai prejos. Astfel, cultura de grup rămâne pentru fiecare participant nu doar un mijloc de acces la înțelepciunea colectivă ci este și o provocare pentru schimbarea ei în bine. Mecanismul de evoluție culturală reciprocă pe axa persoană – grup este unul dintre cele mai uimitoare și mai frumoase lucruri care se petrec între om și grupul din care face parte.

Această evoluție nu există însă decât în cadrul unei culturi parteneriale. Iar competența, ca măsură a calității participării, se dovedește a fi mijlocul prin care prezența omului la propria sa viață și la viața de grup devine eficientă, constructivă, cu sens. Cel puțin din aceste motive merită aprofundată înțelegerea ei.

Puterea extraordinară a competenței

Oamenii îi recunosc intuitiv valoarea, astfel că nevoia de competență este una foarte importantă. Specialiști care au făcut sondaje în mai multe țări o situează pe locul doi între nevoile omului contemporan, imediat după cea de autonomie. Prea puțin înțeleasă și încă nerecunoscută, competența este ca o cenușăreasă modestă, harnică, frumoasă și deosebit de utilă, care nu încearcă să se afirme singură, ci așteaptă liniștită să-i fie descoperite virtuțile. Nu aleargă după prinți ca să le facă viața frumoasă, ci așteaptă cu răbdare ca să fie identificată drept singura suficient de bogată în calități ca să poată oferi acest lucru și astfel demnă de a fi luată ca tovarășă de viață în călătoria spre propria ființă și veșnicie.
Poate fi socotită fără teamă de greșeală harnică, deoarece ea îi aduce omului toate câștigurile pe care acesta le realizează, pe orice plan ar fi acestea. Orice realizare are la bază și crește sănătos numai dacă este hrănită din competența celui care acționează. Ea îi asigură astfel omului toate cele necesare vieții și buna lor gestionare. Ea asigură continuitatea în efort și oferă certitudinea drumului îngust, uneori dificil, dar sigur. Ea îi aduce omului o stimă de sine autentică și smerită, departe de găunoasele imagini de sine pe care ni le propune ego-ul însingurat.
Este modestă pentru că nu se laudă, ci cu fiecare reușită mai mult se smerește, devine tot mai conștientă că poate să ofere mereu mai multe și mai mari realizări stăpânului său. Se mulțumește și folosește tot mai puține resurse, dar oferă tot mai mult, pe măsură ce crește. Nu se uită la studiile ori condiția socială a omului, vine cu drag la oricine o dorește. Nu se mândrește niciodată, se roșește ca o fecioară și se retrage imediat ce este observată, cu scuza sinceră că are mereu ceva de făcut. Este asemenea lui Dumnezeu, regele care slujește și susține pe toți, o regină care nu are nevoie de nimic pentru sine, care nu știe să primească ci numai să ofere.
Frumusețea sa vine în primul rând din dragostea și susținerea pe care Dumnezeu o are pentru ea și din această dedicare a ei până la uitarea se sine, pentru că este slujire pură a celorlalți și numai indirect este slujire de sine, considerând că numai dacă le este bine celorlalți îi este bine și ei. Pune mereu umărul unde vede probleme și se implică cu toată ființa până la rezolvarea lor. Nu are astâmpăr până când nu face frumoase toate lucrurile din jurul ei, până când nevoile semenilor sunt împlinite. Este delicată și sensibilă, căci niciodată nu trece peste voința cuiva, nimănui nu face vreodată rău, mimic nu impune, tot ce face este spre împlinirea celorlalți.
Este deosebit de utilă, deoarece prin ea omul se desăvârșește și se împlinește. Ea dă sens vieții lui ca una întru împlinire, dar una împreună cu ceilalți, nu ca ființă izolată. Ea valorifică darurile sale unice în comunitate și prin ele îi asigură intrarea, sensul, un loc unic și recunoaștere nefățarnică. Prin ea dragostea și înțelepciunea omului sunt dăruite semenilor și comunității, iar dragostea și purtarea de grijă a comunității se revarsă asupra omului. Practic nu putem vorbi de competență în afara unui sistem social care să o ceară membrilor săi pentru buna lui funcționare. Competența este astfel locul de întâlnire între nevoia personală și cea de grup, singura care poate aduce armonie între om și grupurile din care el face parte. Este utilă deoarece astfel ea face omul Om între oameni, îl îmblânzește, îi pune în valoare și îi ameliorează potențialul.
Când crizele se abat asupra vieții personale sau de grup, ea este chemată să le rezolve. Este ultima speranță de salvare, singurul doctor desăvârșit. Fără ea nu se clădește nimic trainic, nimic nu rămâne, nimic nu poate fi salvat.
Ea este semnul prezenței binecuvântării lui Dumnezeu, căci numai cu ajutorul Lui există desăvârșire. Este mesagerul care duce lucrurile din prezent și trecător în veșnicie și nemurire. Dar tot ea face și drumul invers, aducând pentru om, spre a le pune în lucrarea lui, nemurirea în trecător și veșnicia într-o clipă. Ea leagă oamenii laolaltă și creează comunități puternice, armonioase.
Numim această întâlnire „de suflet”, deoarece prin competență omul este prezent în mod real în comunitate, iar comunitatea este prezentă vie și lucrătoare în viața omului. Dar mai ales pentru că, fără îndoială, locuința ei nu poate fi în altă parte decât în preajma lui Dumnezeu. Cine și-L poate închipui pe Dumnezeu lipsit de această virtute? Ea îl însoțește pe Dumnezeu încă dinainte de creație, care o recunoaște ca tovarășă de muncă când privește lucrarea sa de fiecare zi și spune că este bine, sau bun lucrul pe care tocmai l-a făcut. Doar competența Sa îi putea spune acest lucru, doar ea știe ce înseamnă lucrul bine făcut.
Privind la o asemenea minunăție, la o prezență în Creație ce transcende Creația, cu toții vrem ca alții să fie convinși că o avem și noi, altfel nu ne-am supăra așa tare când suntem calificați drept incompetenți ori incapabili. Dar simpla dorință de a o avea nu este suficientă. Celor care nu se mulțumesc să o admire de departe, ci și-o doresc din inimă, cartea le spune o bună parte dintre cele ce sunt necesare pentru a face prezența ei cât mai îndelungată și mai puternică. Cei ce se mulțumesc cu admirația să nu uite însă, că nici o virtute nu există fără ea, nici măcar smerenia, căci și acesteia i se cere să fie desăvârșită, că, de fapt, și nu în cele din urmă, ea este chiar izvorul tămăduirii omului de propriile sale limite și neputințe, de singurătate și lipsă de sens. Fără ea nimic nu avem.

Editura Unirea vă propune o întâlnire de suflet cu Competența la târgul de carte „Alba Transilvana”

Târgul de carte Alba Transilvana, ediția a VI-a, aduce și în acest an cititorilor și iubitorilor de carte o mulțime de evenimente interesante. Un eveniment deosebit ar putea fi și întâlnirea cu Competența pe care o facilitează Editura Unirea din Alba Iulia, care tocmai a scos de sub tipar o carte dedicată acesteia. La standul editurii vă puteți întâlni cu Competența (ascunsă în carte), iar în timpul dedicat ei Duminică, la prânz, cu o scurtă prezentare a acesteia.

Cartea „Competența: participarea de calitate la îndemâna oricui” online

Competența este încă înțeleasă ca pe o capacitate de a face pe care sistemele sociale o cer cu oarecare agresivitate de la noi. Cercetările moderne și introspecția atentă ne arată însă că ea este și o nevoie foarte importantă a oricărei persoane. Nu doar sistemele sociale doresc de la noi o participare de calitate ci și noi ne dorim acest lucru. Astfel competența este de fapt arta persoanei de a rămâne parte bine definită dar și utilă, bine integrată, în cadrul unui sistem supraindividual. În cartea publicată și online se poate găsi o bună parte din lucrurile care trebuie avute în vedere pentru a avea o participare de calitate.

Deoarece finalizarea ei a fost facilitată și accelerată de responsabilități legate de implicarea în proiecte europene, din recunoștință pentru aceasta modalitate de dezvoltare a societății publicăm cartea online pentru accesul gratuit la ea a oricărei persoane interesate. Pentru a o răsfoi accesați www.neweducation.ro/competenta.