Puterea extraordinară a competenței

Oamenii îi recunosc intuitiv valoarea, astfel că nevoia de competență este una foarte importantă. Specialiști care au făcut sondaje în mai multe țări o situează pe locul doi între nevoile omului contemporan, imediat după cea de autonomie. Prea puțin înțeleasă și încă nerecunoscută, competența este ca o cenușăreasă modestă, harnică, frumoasă și deosebit de utilă, care nu încearcă să se afirme singură, ci așteaptă liniștită să-i fie descoperite virtuțile. Nu aleargă după prinți ca să le facă viața frumoasă, ci așteaptă cu răbdare ca să fie identificată drept singura suficient de bogată în calități ca să poată oferi acest lucru și astfel demnă de a fi luată ca tovarășă de viață în călătoria spre propria ființă și veșnicie.
Poate fi socotită fără teamă de greșeală harnică, deoarece ea îi aduce omului toate câștigurile pe care acesta le realizează, pe orice plan ar fi acestea. Orice realizare are la bază și crește sănătos numai dacă este hrănită din competența celui care acționează. Ea îi asigură astfel omului toate cele necesare vieții și buna lor gestionare. Ea asigură continuitatea în efort și oferă certitudinea drumului îngust, uneori dificil, dar sigur. Ea îi aduce omului o stimă de sine autentică și smerită, departe de găunoasele imagini de sine pe care ni le propune ego-ul însingurat.
Este modestă pentru că nu se laudă, ci cu fiecare reușită mai mult se smerește, devine tot mai conștientă că poate să ofere mereu mai multe și mai mari realizări stăpânului său. Se mulțumește și folosește tot mai puține resurse, dar oferă tot mai mult, pe măsură ce crește. Nu se uită la studiile ori condiția socială a omului, vine cu drag la oricine o dorește. Nu se mândrește niciodată, se roșește ca o fecioară și se retrage imediat ce este observată, cu scuza sinceră că are mereu ceva de făcut. Este asemenea lui Dumnezeu, regele care slujește și susține pe toți, o regină care nu are nevoie de nimic pentru sine, care nu știe să primească ci numai să ofere.
Frumusețea sa vine în primul rând din dragostea și susținerea pe care Dumnezeu o are pentru ea și din această dedicare a ei până la uitarea se sine, pentru că este slujire pură a celorlalți și numai indirect este slujire de sine, considerând că numai dacă le este bine celorlalți îi este bine și ei. Pune mereu umărul unde vede probleme și se implică cu toată ființa până la rezolvarea lor. Nu are astâmpăr până când nu face frumoase toate lucrurile din jurul ei, până când nevoile semenilor sunt împlinite. Este delicată și sensibilă, căci niciodată nu trece peste voința cuiva, nimănui nu face vreodată rău, mimic nu impune, tot ce face este spre împlinirea celorlalți.
Este deosebit de utilă, deoarece prin ea omul se desăvârșește și se împlinește. Ea dă sens vieții lui ca una întru împlinire, dar una împreună cu ceilalți, nu ca ființă izolată. Ea valorifică darurile sale unice în comunitate și prin ele îi asigură intrarea, sensul, un loc unic și recunoaștere nefățarnică. Prin ea dragostea și înțelepciunea omului sunt dăruite semenilor și comunității, iar dragostea și purtarea de grijă a comunității se revarsă asupra omului. Practic nu putem vorbi de competență în afara unui sistem social care să o ceară membrilor săi pentru buna lui funcționare. Competența este astfel locul de întâlnire între nevoia personală și cea de grup, singura care poate aduce armonie între om și grupurile din care el face parte. Este utilă deoarece astfel ea face omul Om între oameni, îl îmblânzește, îi pune în valoare și îi ameliorează potențialul.
Când crizele se abat asupra vieții personale sau de grup, ea este chemată să le rezolve. Este ultima speranță de salvare, singurul doctor desăvârșit. Fără ea nu se clădește nimic trainic, nimic nu rămâne, nimic nu poate fi salvat.
Ea este semnul prezenței binecuvântării lui Dumnezeu, căci numai cu ajutorul Lui există desăvârșire. Este mesagerul care duce lucrurile din prezent și trecător în veșnicie și nemurire. Dar tot ea face și drumul invers, aducând pentru om, spre a le pune în lucrarea lui, nemurirea în trecător și veșnicia într-o clipă. Ea leagă oamenii laolaltă și creează comunități puternice, armonioase.
Numim această întâlnire „de suflet”, deoarece prin competență omul este prezent în mod real în comunitate, iar comunitatea este prezentă vie și lucrătoare în viața omului. Dar mai ales pentru că, fără îndoială, locuința ei nu poate fi în altă parte decât în preajma lui Dumnezeu. Cine și-L poate închipui pe Dumnezeu lipsit de această virtute? Ea îl însoțește pe Dumnezeu încă dinainte de creație, care o recunoaște ca tovarășă de muncă când privește lucrarea sa de fiecare zi și spune că este bine, sau bun lucrul pe care tocmai l-a făcut. Doar competența Sa îi putea spune acest lucru, doar ea știe ce înseamnă lucrul bine făcut.
Privind la o asemenea minunăție, la o prezență în Creație ce transcende Creația, cu toții vrem ca alții să fie convinși că o avem și noi, altfel nu ne-am supăra așa tare când suntem calificați drept incompetenți ori incapabili. Dar simpla dorință de a o avea nu este suficientă. Celor care nu se mulțumesc să o admire de departe, ci și-o doresc din inimă, cartea le spune o bună parte dintre cele ce sunt necesare pentru a face prezența ei cât mai îndelungată și mai puternică. Cei ce se mulțumesc cu admirația să nu uite însă, că nici o virtute nu există fără ea, nici măcar smerenia, căci și acesteia i se cere să fie desăvârșită, că, de fapt, și nu în cele din urmă, ea este chiar izvorul tămăduirii omului de propriile sale limite și neputințe, de singurătate și lipsă de sens. Fără ea nimic nu avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *